Numar total anunturi: 51
Romaniuc Business Solutions
Cu o experiență de peste zece ani în domeniu, trecând atât prin perioada de boom economic cât și prin criza de după, am învățat să aplicăm soluții de natură să rezolve eficient orice problemă de natură juridică. Prin munca noastră, împărtășim partenerilor noștri know-kow-ul necesar pentru a ușura desfășurarea activității lor, venind întotdeauna cu soluții potrivite nevoilor acestora. DE CE SĂ COLABOREZI CU NOI? Avem personal specializat în domeniu Lucrăm în baza unui plan bine stabilit Acționăm rapid și obținem rezultate Aplicăm printre cele mai mici comisioane Asigurăm consultanță de specialitate Echipa de avocați Romaniuc Business Solutions este formată din specialiști în consultanță juridică și recuperări creanțe, fiind gata să te asiste în depășirea problemelor de natură legală pe care compania ta le întâmpină. Fie că este vorba despre ieșirea din insolvență, probleme de natură juridică, fiscală sau civilă, ori altele asemenea, noi te vom ghida spre cea mai bună rezolvare.
- 17 . 03 . 2020
Casa de Avocatura Rosca Rosca
Avocat din Drobeta Turnu Severin Mehedinti cu experitenta, specializat in drept civil, penal,comercial,familiei divort minori, administrativ.
- 12 . 07 . 2021
Avocat Trifan Ioan
Divorturi, Partaji, Dreptul familiei, Drept penal, civil, comercial, muncii, orice tip de litigii.
- 12 . 07 . 2021
Cabinet de avocat Dan Nitu
Cabinetul de avocatura Dan Nitu din Bacau ofera servicii de consultanta juridica atat persoanelor juridice cat si persoanelor fizice. Printre domeniile de practica enumeram -drept comercial -drept fiscal si vamal -drept civil -drept penal si dreptul penal al afacerilor -dreptul familiei
- 12 . 07 . 2021
Cabinet Avocat Alin Iulian Morutan
Avocat – membru al Baroului Bistrita Nasaud; Absolvent Master Dreptul Afacerilor, Facultatea de Drept, Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj Absolvent Master Banci si Piete de Capital, Facultatea de Stiinte Economice, Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj Specializat in litigii comerciale, fiscale, civile si de munca.
- 12 . 07 . 2021
Avocat Aiftinca Ionela
Cabinet individual de avocat specializat în avocatura de consultanță și litigii din mai multe ramuri ale dreptului, precum dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul comercial, dreptul administrativ, dreptul penal, precum şi dreptul bancar, drept imobiliar sau dreptul proprietăţii intelectuale. Pentru o prezentare detaliată a domeniilor de practică în avocatura în care avocatul titular şi ceilalţi avocati colaboratori îşi desfăşoară activitatea, vă rugam să accesaţi secţiunea domenii de practică.
- 12 . 07 . 2021
Cabinet Avocat Doru Botea
SERVICII: Drept Penal Dreptul Familiei Drept Civil Malpraxis Medical Dreptul Muncii Drept Bancar Drept Imobiliar Drept Contraventional Executari Silite Drept Administrativ
- 12 . 07 . 2021
Avocat Buzau
Probleme de drept civil · Probleme de drept penal · Probleme de drept comercial · Probleme de dreptul muncii
- 12 . 07 . 2021
Avocat Mihaela Raluca Taranu
Ești executat silit? Ai probleme cu creditul bancar ? Ai clauze abuzive in contractul bancar ? Noi suntem soluția ta!
- 13 . 07 . 2021
Cabinet De Avocat Gogu George Dan
Avocatul familiei si firmei tale! Apeleaza cu incredere!
- 13 . 07 . 2021
Cabinet de avocat HANU ALINA ELENA
DESPAGUBIRI ACCIDENTE RUTIERE MALPRAXIS INFRACTIUNI ECONOMICE SI DE CORUPTIE SI ALTELE LITIGII PRIVIND PROPRIETATEA CONSULTANTA, ASISTENTA, REPREZENTAR
- 13 . 07 . 2021
Avocat Condoiu Marius
Cabinetul de avocat Condoiu Marius, consultanta in domenii: dreptul familiei ( stabilire domiciliu minor, autoritate parintesaca, pensie intretinere, divort, stabilire paternitate, partaj ), drept civil, dreptul afacerilor ( contracte comerciale, litigii)
- 13 . 07 . 2021
Cabinet Avocat Staicu Andrea si Suta Loredana
Avocații Staicu & Șuta se adresează profesioniștilor, firmelor mijlocii și mari, acordând consultanta și reprezentare juridica acestora.Dreptul fiscal, comercial, societar, dreptul muncii, sunt ramurile de drept care ne recomanda de 20 de ani.
- 13 . 07 . 2021
Avocat Irina Tutuianu
Cabinet de avocat Irina Tutuianu are ca titular pe avocat Irina Tutuianu, fiind infiintat in anul 1998 in cadrul Baroului de avocati Dolj.
- 13 . 07 . 2021
Cabinet Individual de Avocatura Ana -Maria Loredana Ciobotaru
Experienta noastra este confirmata de stabilitatea relatiilor cu clientii nostri in prestarea serviciilor de asistenta si reprezentare juridica, dezvoltand, in cele mai multe cazuri, colaborari de lunga durata. Indiferent de faza procesuala in care se afla cazul dumneavoastra: instanta de fond, apel, recurs sau revizuire, daca aveti nevoie de un avocat cu experienta in domeniu sa va reprezinte interesele in fata justitiei, nu ezitati sa ne contactati
- 13 . 07 . 2021