Legea nr. 372/2005
Art. 7. - (1) Prin metodologie se stabilesc cerinţele minime de performanţă energetică a clădirilor, denumite în continuare cerinţe, şi se aplică diferenţiat pentru diferite categorii de clădiri, atât pentru clădirile noi, cât şi pentru clădirile existente, după cum urmează:
a) locuinţe unifamiliale;
b) blocuri de locuinţe;
c) birouri;
d) clădiri de învăţământ;
e) spitale;
f) hoteluri şi restaurante;
g) construcţii destinate activităţilor sportive;
h) clădiri pentru servicii de comerţ;
i) alte tipuri de clădiri consumatoare de energie.
(2) Cerinţele stabilite în metodologie ţin seama de condiţiile generale de climat interior pentru a preveni eventualele efecte negative, cum sunt ventilarea necorespunzătoare, condiţiile locale, destinaţia dată în proiect şi vechimea clădirii.
(3) Cerinţele se revizuiesc la intervale regulate, nu mai mari de 5 ani, şi se actualizează ori de câte ori este necesar pentru a reflecta progresul tehnic în sectorul construcţiilor.
Auditor energetic pentru clădiri (legea nr 159/2013 Art 3 pct 23) - persoană fizică atestată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, care are dreptul să realizeze auditul energetic pentru clădiri/unităţi de clădire şi să inocmeasca certificatul de performanţă energetică şi raportul de audit energetic.
Fără rating.